o noua stare, o schimbare.

De azi nu mai caut explicatii, nu mai imi pun intrebari. De ce-urile vor lua si ele o vacanta bine meritata, dupa ce ani si ani la rand m-au macinat. Poate mi-am complicat mereu viata incercand sa gasesc pentru fiecare lucru care mi se intampla o semnificatie. Acum iau totul ca atare fara sa am pareri, fara sa-mi fac 92892829 de ganduri inutile...pentru ca DA!...ne irosim viata, sanatatea si timpul stand si meditand la nemurirea sufletului.

Mi-am dat seama ca e mai bine sa te inchizi in tine, sa nu stie nimeni uneori ce gandesti, ce intentii ai, ce ti s-a intamplat sau ca iti pasa de unele lucruri mai mult decat si-ar putea imagina altii. Ce conteaza? Nimeni nu va fi in sufletul tau atunci cand te vei simti ranit. Nimeni nu va putea sa simta in locul tau durerea. E usor sa consolam, sa fim alaturi de cineva, dar de cele mai multe ori chiar si cei care ne sunt foarte aproapiati nu reusesc sa inteleaga si sa vada in profunzime.

Eu nu te-am intrebat niciodata pe unde ti-e gandul. L-am cautat si tot l-am gasit undeva. In clipa asta nu mai caut, nu mai astept,nu mai sper... nu mai vreau nimic. Mi-am gasit linistea. Mi-am lipezit mintea, iar acum stiu care mi-e drumul spre fericire. Am gasit-o. E acolo, o vad, o stiu...nu-mi raman decat sa pornesc spre ea. Gata, plec! Daca ai chef sa-mi faci vreo vizita, sufletul meu te asteapta, doar stii prea bine.

P.S. : Am sa fiu mereu ACOLO pentru voi, cei care ocupati un loc aparte in sufetul meu...cu un sfat, o vorba buna sau orice ati avea nevoie. Insa eu, eu, eu...eu voi fi doar eu cu mine.

Imi lipsesti in fiecare secunda, dar oare tu te-ai gandit vreodata macar pentru o clipa la mine? De fapt, poate atunci cand vine vorba de persoanele din viata, iti dai seama ca toate sunt la locul lor. Daca nimeni nu lipseste, e clar ca nu am existat.

6.02 sau mai bine 602

" Mai sunt n zile, nopti, ore, minute pana..." - mereu numaram, ateptand sa treaca timpul. Dar oare va veni clipa respectiva? Ne vom mai bucura atunci de viata? Totul este o incertitudine, din cauza asta mie imi place sa ma raportez la ceea ce a fost si nu la ceea ce va urma. S-au scurs 602 zile de cand vad lumea prin prisma unor ochi albastri.

Au trecut zile, saptamani, luni. Sentimentele si gandurile mele au ramas la fel. Nimic nu se va schimba. Aceeasi stare la nesfarsit cand TU...lipsesti.

De ce sa fug de dragoste? O las acolo, in inima mea..chiar daca, poate e pentru cineva care nu o merita, cineva care se face ca nu ma mai cunoaste. Dragostea te face mai bun, mai intelegator, mai sensibil. Daca cineva nu-ti intoarce sentimentul... foarte rau pentru el. Isi va da seama poate prea tarziu.

Concluzia: IUBESC. TE IUBESC!

EL

Un El care a intruchipat mereu trecutul, prezentul si viitorul, o relatie ambigua, nu neaparat fizica, care si-a facut mereu simtita prezenta fie prin amintiri sau conversatii vechi citite si recitite. El care are acel "ceva", el si numai el. El e baiatul care, atunci cand il vezi, te face sa fii agitata, sa ai fluturi in stomac dupa cateva zile, saptamani sau luni de cand nu l-ai mai vazut...Pentru el ai face orice la un moment dat..

timpul a stat..

cand ai trantit usa in urma ta,
nu te-ai gandit ce va urma
ca lasi in urma vise spulberate
si ca pretinzi mereu ca ai dreptate.

ceasul arata iar ora doua
mi-e dor de tine si-afara ploua,
te-astept pana in zori de zi,
chiar daca stiu ca nu vei mai veni

as vrea sa stiu ce-a fost in mintea ta
cand ai plecat fara a spune chiar ceva,
oricat de greu ti s-ar parea
TIMPUL A STAT PREA MULT IN VIATA MEA

..departe de ceea ce-mi doresc

Cortina se ridica..pasii se indreapta usor spre nicaieri, ochii in lacrimi cauta sa-ntalneasca privirea ochilor albastri ca marea..cat de aproape si totusi atat de departe. M-asez intr-un colt. Privesc din umbra fiecare gest, fiecare miscare, parca si-o fractiune de secunda dureaza o vesnicie. De ce ma pierd mereu in fata lui, a sufletului ce vroiam sa fie al meu si al nimanui?Zambesc deindata ce-l zaresc, chipul mi se lumineaza, inima-mi tresare si incepe o noua stare..o ora, doua, trei apoi totul devine ca inainte..dispare ca prin magie. Raman in urma doar amintirile, sentimentele si clipele in care am respirat acelasi aer..si nu in ultimul rand regretul ca fericirea e la cativa pasi de mine, dar nu pot s-o ating.

in umbra incertitudinii

Inca de mica am trait proiectata in viitor..mereu ma gandeam si stiam din timp ce urma sa fac a doua zi, peste o saptamana, o luna si tot asa. Anii au trecut, lucrurile s-au mai schimbat, iar copilul de altadata a ramas undeva, ratacit pe drum. A disparut dintr-odata si ce mai ramasese din el: sufletul naiv, plin de sperante si vise..cineva l-a inchis si a luat cheia cu el.. Astfel am ajuns azi sa nu stiu incotro s-o apuc, sa traiesc in prezent, fara sa-mi fac planuri, fara sa mai sper, fara sa-mi mai doresc. Nu stiu ce va urma, n-am idee cum va fi viata mea in cativa ani, nici macar peste cateva luni, abia stiu ce voi face maine.. insa de un lucru sunt sigura - niciodata nu voi mai fi cea care am fost. Mi-e greu sa ma adun, sa-mi iau puteri de nicaieri si continuu pe un drum care-i paralel cu fericirea.
Stau uneori si ma gandesc: oare am cerut prea mult? oare ce mi-am dorit din tot sufletul era atat de sus incat eu sa nu merit? Sunt intrebari fara raspuns.. si daca ar avea, ar fi doar vorbe-n vant, iar situatia ar ramane acceasi: eu aici, tu acolo, niciodata noi.