Inca de mica am trait proiectata in viitor..mereu ma gandeam si stiam din timp ce urma sa fac a doua zi, peste o saptamana, o luna si tot asa. Anii au trecut, lucrurile s-au mai schimbat, iar copilul de altadata a ramas undeva, ratacit pe drum. A disparut dintr-odata si ce mai ramasese din el: sufletul naiv, plin de sperante si vise..cineva l-a inchis si a luat cheia cu el.. Astfel am ajuns azi sa nu stiu incotro s-o apuc, sa traiesc in prezent, fara sa-mi fac planuri, fara sa mai sper, fara sa-mi mai doresc. Nu stiu ce va urma, n-am idee cum va fi viata mea in cativa ani, nici macar peste cateva luni, abia stiu ce voi face maine.. insa de un lucru sunt sigura - niciodata nu voi mai fi cea care am fost. Mi-e greu sa ma adun, sa-mi iau puteri de nicaieri si continuu pe un drum care-i paralel cu fericirea.
Stau uneori si ma gandesc: oare am cerut prea mult? oare ce mi-am dorit din tot sufletul era atat de sus incat eu sa nu merit? Sunt intrebari fara raspuns.. si daca ar avea, ar fi doar vorbe-n vant, iar situatia ar ramane acceasi: eu aici, tu acolo, niciodata noi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu