EL

Un El care a intruchipat mereu trecutul, prezentul si viitorul, o relatie ambigua, nu neaparat fizica, care si-a facut mereu simtita prezenta fie prin amintiri sau conversatii vechi citite si recitite. El care are acel "ceva", el si numai el. El e baiatul care, atunci cand il vezi, te face sa fii agitata, sa ai fluturi in stomac dupa cateva zile, saptamani sau luni de cand nu l-ai mai vazut...Pentru el ai face orice la un moment dat..

timpul a stat..

cand ai trantit usa in urma ta,
nu te-ai gandit ce va urma
ca lasi in urma vise spulberate
si ca pretinzi mereu ca ai dreptate.

ceasul arata iar ora doua
mi-e dor de tine si-afara ploua,
te-astept pana in zori de zi,
chiar daca stiu ca nu vei mai veni

as vrea sa stiu ce-a fost in mintea ta
cand ai plecat fara a spune chiar ceva,
oricat de greu ti s-ar parea
TIMPUL A STAT PREA MULT IN VIATA MEA

..departe de ceea ce-mi doresc

Cortina se ridica..pasii se indreapta usor spre nicaieri, ochii in lacrimi cauta sa-ntalneasca privirea ochilor albastri ca marea..cat de aproape si totusi atat de departe. M-asez intr-un colt. Privesc din umbra fiecare gest, fiecare miscare, parca si-o fractiune de secunda dureaza o vesnicie. De ce ma pierd mereu in fata lui, a sufletului ce vroiam sa fie al meu si al nimanui?Zambesc deindata ce-l zaresc, chipul mi se lumineaza, inima-mi tresare si incepe o noua stare..o ora, doua, trei apoi totul devine ca inainte..dispare ca prin magie. Raman in urma doar amintirile, sentimentele si clipele in care am respirat acelasi aer..si nu in ultimul rand regretul ca fericirea e la cativa pasi de mine, dar nu pot s-o ating.

in umbra incertitudinii

Inca de mica am trait proiectata in viitor..mereu ma gandeam si stiam din timp ce urma sa fac a doua zi, peste o saptamana, o luna si tot asa. Anii au trecut, lucrurile s-au mai schimbat, iar copilul de altadata a ramas undeva, ratacit pe drum. A disparut dintr-odata si ce mai ramasese din el: sufletul naiv, plin de sperante si vise..cineva l-a inchis si a luat cheia cu el.. Astfel am ajuns azi sa nu stiu incotro s-o apuc, sa traiesc in prezent, fara sa-mi fac planuri, fara sa mai sper, fara sa-mi mai doresc. Nu stiu ce va urma, n-am idee cum va fi viata mea in cativa ani, nici macar peste cateva luni, abia stiu ce voi face maine.. insa de un lucru sunt sigura - niciodata nu voi mai fi cea care am fost. Mi-e greu sa ma adun, sa-mi iau puteri de nicaieri si continuu pe un drum care-i paralel cu fericirea.
Stau uneori si ma gandesc: oare am cerut prea mult? oare ce mi-am dorit din tot sufletul era atat de sus incat eu sa nu merit? Sunt intrebari fara raspuns.. si daca ar avea, ar fi doar vorbe-n vant, iar situatia ar ramane acceasi: eu aici, tu acolo, niciodata noi.